Cum ne atasam de povestea pe care ne-o spunem despre cine suntem - o perspectiva ACT

Sinele Conceptualizat vs Sinele Contextual

Incă de la o vârstă fragedă, copiilor li se pun multe întrebări despre ei înșiși, cum ar fi câți ani au, ce le place, ce vor să devină când vor fi mari și ce le place la școală. Eu cel putin am avut aceasta experienta. Copiii sunt hărțuiți să răspundă la întrebări, ca și cum răspunsurile ar fi deja disponibile și doar timiditatea ar împiedica răspunsuri complete și revelatoare. De fapt, la început, copiii nu prea au multe de spus despre astfel de lucruri, iar întrebările complicate despre cunoașterea de sine duc la un "nu știu" la fel de sincer. În cele din urmă, însă, sunt spuse povești mai coerente și mai amuzante. Trecutul este formulat și descris. Viitorul este prezis și evaluat. În cadrul acestui proces de povestire se află un Sine-Conceptualizat: individul și atributele sale sunt descrise și analizate. Deoarece copiii învață rapid că schimbarea poveștilor fără un motiv întemeiat este prost văzută, poveștile devin mai stabile în timp. Multa vreme acest proces a țesut o pânză de păianjen din categorii, interpretări, evaluări și așteptări cu privire la sine.

Avem povești de spus despre ceea ce am făcut și ce ne place, despre motivele pentru care avem probleme și ce soluții ar putea funcționa, despre cum suntem și cum ne deosebim de alții. În mod obișnuit, toate aceste povești au ceva adevăr în ele. Problema este că adevărul despre care vorbim nu este neapărat util sau de ajutor.

Cu alte cuvinte, aceste povești sunt considerate adevărate pentru că sunt "corecte", nu neapărat pentru că "sunt utile în viață". Luați în considerare pe cineva spune:

"Sunt agorafobică. Sunt așa de doisprezece ani, de când soțul meu m-a abuzat și apoi m-a abandonat împreună cu copilul meu, pe atunci în vârstă de doi ani. Părinții mei au încercat să mă ajute, dar au fost atât de critici încât nu au făcut decât să înrăutățească situația. De atunci, am avut o anxietate teribilă. Nu pot funcționa ca urmare a acesteia și sunt prea temătoare pentru a mă descurca. Mă gândesc tot timpul la anxietate."

Toate aceste evenimente descrise ar putea fi sută la sută adevărate, dar ceea ce este mai important este faptul că persoana a fuzionat cu o poveste centrată pe sine și încearcă să rezolve problemele în cadrul acelei povești. Ea nu mai este o ființă umană flexibilă și complexă, ci a fuzionat cu o mască auto-creată. Nu spune ca "simte frica atunci cand iese din casa", ci spune "sunt o categorie diagnostică". În afirmația "Sunt prea temător", cuvântul "prea" implică faptul că "cine sunt eu" este cumva ilegitim. Problema este că cel mai probabil, soluții reale nu exista în cadrul acestei povești și totuși, povestea este atât de bine susținută încât toate căile posibile de ieșire din ea ar fi resimțite ca fiind invalidante. Sinele conceptualizat a devenit îngust și asemănător unei cuști, iar modelele de comportament inflexibile sunt rezultatul inevitabil.

Solutia presupune mutarea de la un sens conceptualizat de sine, la un sine privit în context, desprinzandu-ne de povestea veche si privind totul in perspectiva (Sine Contextual sau Sine Observator).

Egoul este povestea ta despre cine ești și despre cine sunt ceilalți în relație cu tine. În poveștile noastre, notăm ceea ce este mai special despre noi, abilitățile noastre speciale, nevoile noastre speciale, și sperăm că asta ne va câștiga un spațiu în grup. Toți avem aceste povești și uneori ele pot fi de ajutor. Totuși, când ne atașăm foarte mult de ele, devine dificil să fii onest cu tine sau să faci loc altor gânduri, sentimente sau comportamente de care alții ar beneficia și de care ai beneficia și tu, dar nu încap în povestea ta, nu fac parte din povestea ta.

Acest sine conceptualizat, sau ego ne determină să apărăm aceste povești ca și când viața noastră ar depinde de asta, ceea ce crează alienare și nu conexiune adevărată.

Tip #1

O buna strategie este să ne conectăm mai profund cu un Sine văzut în perspectivă, care observă, e martor, sau pur și simplu e conștient. Acest Sine ne permite să vedem că suntem mai mult decât poveștile pe care ni le spunem, si mai mult decât ne spune mintea. Acesta este Sinele Observator.

Tip #2

Sa incercam sa ne largim si mai mult perspectiva si sa vedem, de asemenea, că suntem conectați în conștiință cu toată umanitatea, aparținem nu pentru că suntem speciali, ci pentru că suntem oameni. Unii oameni privesc acest sine ca pe un sine transcendental sau spiritual.

"you are special, just like everybody else!"

Tip #3

Sinele ca și context sau Sinele Observator se referă la un sentiment de sine care transcende conținutul experiențelor proprii. Cu alte cuvinte, există un "tu" care observă și experimentează lumea ta interioară și exterioară. Acest "Tu" este, de asemenea, distinct de gândurile, sentimentele, senzațiile fizice și rolurile tale. Din această perspectivă, tu nu ești gândurile și sentimentele tale; mai degrabă, ești contextul sau arena în care acestea se desfășoară. Pe de altă parte, atunci când suntem blocați în a ne vedea pe noi înșine dintr-o perspectivă de sine ca și conținut (sinele conceptualizat), avem tendința de a fi conduși de scenariile pe care le avem despre noi înșine, despre viețile noastre și despre istoriile noastre. De exemplu, cineva poate avea o poveste despre el însuși care sună cam așa: "Sunt fiul unui pompier. Sunt nepotul unui pompier. Pompierii buni sunt curajoși. Pompierii curajoși nu-și arată sentimentele. Trebuie să devin un pompier bun". Dacă omul își definește identitatea prin conținutul poveștii sale, aceasta îi va conduce acțiunile - chiar dacă aceste acțiuni nu sunt în concordanță cu valorile sale personale. Daca accesam acest Sine Observator putem alege acțiunile noastre pe baza valorilor noastre in viata, mai degrabă decât pe baza poveștilor pe care le avem despre noi insine și rolurile noastre.

O metaforă

Imaginează-ți o sală de clasă plină de elevi. Unii dintre ei sunt elevi "problemă" care îi răspund profesorului, lipesc gumă de mestecat sub bănci și trimit mesaje text atunci când profesorul nu se uită. Alții sunt elevi "buni", care sunt atenți, iau note bune și se dau bine pe lângă profesor. Alții sunt elevi "medii" care stau în bănci și trec relativ neobservați. Apoi, există profesorul din fața sălii care evaluează toți elevii, spunându-le celor cu probleme să tacă, să fie atenți și să fie cuminți, iar pe cei buni îi laudă și le pune stele aurii pe lucrări.

Tip #4

Gândurile și sentimentele tale sunt la fel ca elevii din clasă: unele sunt negative, altele sunt pozitive, iar altele sunt neutre. Și există, de asemenea, o parte din tine care are tendința de a-ți evalua gândurile și sentimentele. La fel ca profesorul, probabil că încearci să faci gândurile negative să se liniștească și să păstrezi gândurile pozitive cat mai aproape. Dar mai există o altă parte în această metaforă: sala de clasă care îi conține și elevi și pe profesor. Este în strânsă legătură cu ei, dar în același timp separată de ei. Este contextul care îi conține. Deci poate că nu ești elevii sau profesorul - gândurile, sentimentele sau evaluările tale - ci sala de clasă, vasul care pur și simplu conține aceste experiențe.