Mulți oameni vin la terapie crezând că terapeutul e o ființă iluminată, că și-a rezolvat toate problemele, ca are totul sub control - de fapt, nu este deloc așa. Adevărul este ca tu urci muntele tău acolo, iar eu urc muntele meu aici. Și de unde mă aflu eu, pe muntele meu, pot vedea lucruri pe muntele tău pe care tu nu le poți vedea - cum ar fi că o avalanșă e pe cale să se producă, sau că există o rută alternativă pe care ai putea să o urmezi și care s-ar putea sa-ti placă, sau poate văd că nu-ți folosești eficient resursele. Dar nu mi-ar plăcea să crezi că am ajuns în vârful muntelui meu și acum stau liniștită și mă relaxez. Adevărul este ca încă urc, încă fac greșeli și încă învăț din ele. Și, în fond, suntem toți la fel. Cu toții ne cățărăm pe muntele nostru până în ziua în care vom muri. Dar treaba e așa: poți deveni din ce în ce mai bun la cățărat și din ce în ce mai bun în a învăța să apreciezi călătoria. Și despre asta este vorba în munca pe care o facem împreună în terapie.

Ce mi-ar plăcea să se intample, este să te  trezești într-o zi devenind viu, asa cum n-ai mai fost până acum și să înveți să ai grijă de tine cu iubire și compasiune, așa cum meriți.