Două tipuri de iubire, conform teoriei lui Maslow

Iubirea este unul dintre cele mai profunde și complexe aspecte ale vieții umane, însă nu toate formele de iubire sunt la fel. Abraham Maslow, cunoscut pentru celebra sa ierarhie a nevoilor, oferă o perspectivă clară asupra a două tipuri fundamentale de iubire: iubirea bazată pe deficit și iubirea bazată pe creștere. Aceste două tipuri reflectă nu doar modul în care iubim, ci și nivelul nostru de dezvoltare personală și emoțională. În acest articol, vom explora aceste două fațete ale iubirii, pentru a înțelege mai bine dinamica relațiilor noastre și pentru a putea construi conexiuni mai sănătoase și mai autentice.

A. Maslow spune că motivația de bază a individului este orientată către deficit sau către creștere.

În iubire,  atunci când motivația de bază e orientată către ce lipsește, către deficit, dragostea e egoistă, e o dragoste “de nevoie”, care cere gratificații. Persoanele orientate către deficit au niște nevoi psihologice de bază care nu sunt îndeplinite cum ar fi siguranța, apartenența, respectul, prestigiul, ca urmare au nevoie să găsească în celălalt resurse pentru a-și îndeplini aceste nevoi. Ei se raportează la ceilalți ca la niște ființe utile, aspectele celorlalți care nu au legătură cu nevoile lor sunt fie trecute cu vederea, fie privite cu iritare sau ca amenințări. Dragostea este în acest fel transformată în altceva, ajungând să semene cu relațiile noastre cu lucruri sau persoane pe care le folosim.

În contrast, persoanele care sunt orientate către creștere, a căror motivație de bază este orientată către creștere, sunt mai puțin dependente, mai puțin îndatorate altora, au mai puțină nevoie de laude și afecțiunea celorlalți și sunt mai puțin doritoare de onoruri, prestigiu și recompense. Ei nu au nevoie de gratificații interpersonale continue și, în realitate, de multe ori, se poate simți că sunt deranjați de alții preferând să fie lăsați în pace în anumite momente. Ei se raportează la alții ca la niște surse de avantaje și sunt capabili să îi vadă ca pe niște ființe complexe, unice, întregi.

Dragostea acestor persoane care sunt orientate către creștere izvorăște mai degrabă din admirație decât din nevoie, e mai bogată, se simte ca o experiența subiectivă mai valoroasă în comparație cu dragostea care izvorăște din deficit sau din nevoi neîmplinite. Îndrăgostiții care sunt orientați spre creștere sunt mai independenți unii față de alții, mai autonomi, mai puțin geloși sau amenințați, au nevoi reduse, sunt mai dezinteresați, dar și mai săritori să-i ajute pe ceilalți în autoactualizarea lor, mai mândri de triumful celuilalt, mai altruiști, generoși și ocrotitori.

Înțelegerea diferenței dintre iubirea bazată pe deficit și cea orientată spre creștere ne oferă o oglindă valoroasă asupra modului în care ne raportăm la ceilalți și la noi înșine. În timp ce iubirea din deficit tinde să fie marcată de nevoie și dependență, iubirea din creștere este liberă, generoasă și orientată spre susținerea partenerului în autoactualizare. Alegerea de a evolua către o iubire bazată pe creștere necesită introspecție, maturitate emoțională și, uneori, curajul de a ne confrunta cu propriile vulnerabilități. În final, iubirea autentică nu este despre a umple goluri, ci despre a împărtăși abundența interioară cu cei din jur.