Despre puterea de a fi curios

Din Scott Shigeoka - "Seek How Curiosity Can Transform Your Life and Change the World"

Ceea ce ne umple mintea și ne influențează stările emoționale sunt elementele constitutive ale gândurilor noastre obișnuite și fiecare dintre ele modelează modul în care vedem lumea. La bază este un ABC format din asumpții, biasuri (prejudecăți) și certitudini (assumptions, biases, and certainty). Acestea sunt ca niște prescurtări mentale care au un scop important în viața noastră, ajutându-ne să filtrăm informațiile astfel încât să nu fim în mod constant paralizați de fluxul de detalii care vine spre noi din toate direcțiile. Dar, în timp, mintea noastră se umple până la refuz - adesea fără să ne dăm seama - lăsând puțin loc pentru a absorbi noi informații despre noi înșine, despre ceilalți și despre lumea din jurul nostru - ne limitează puterea de a fi curioși în mod autentic.

Aceste elemente stau în calea curiozității profunde. De exemplu, atunci când facem presupuneri înainte de a cunoaște povestea cuiva, putem trage concluzii care îl determină pe acesta să fie în defensivă sau să se retragă. Un alt exemplu: atunci când nu suntem conștienți de prejudecățile noastre sau nu le contestăm, putem maltrata anumite grupuri de oameni sau îi putem respinge cu lipsă de curiozitate fără să fim conștienți de acest lucru. Nu vom ajunge la miezul înțelegerii dacă nu putem renunța la presupunerile, prejudecățile și dorința noastră de certitudine. Trebuie să facem 'loc' în mintile noastre.

Ne atașăm de asumpții, bias-uri și certitudini pentru că așa funcționează în mod natural creierul nostru. Acestea sunt tendințe umane automate care ne ajută să dăm sens lumii - și ne oferă, de asemenea, un sentiment de siguranță. A renunța înseamnă că s-ar putea să fim nevoiți să admitem că nu deținem controlul, că ne putem înșela și că uneori nu știm ceva - și, uff, cine vrea să facă toate astea? Ca să nu mai vorbim de faptul că a avea dreptate și a fi corect aduce statut social și putere în societatea 'sucită' de astăzi.

Putem începe să lucrăm încet la slăbirea controlului asupra ABC-urilor prin sarcini pe care le putem face în viața de zi cu zi. Detașarea este o călătorie de dez-învățare permanentă - despre tine însuți, despre ceilalți și, în general, despre lume.

A: ASUMPȚIILE TREBUIE SĂ FIE TESTATE SUB PRESIUNE

Asumpțiile sunt convingeri pe care le avem și pe care le acceptăm ca fiind adevărate sau reale fără a le demonstra. Avem presupuneri despre noi înșine și despre ceilalți, precum și despre situațiile în care urmează să intrăm. Există motive evolutive bune care explică de ce facem presupuneri: fără o precategorizare a anumitor informații, creierul nostru ar analiza fiecare situație ca fiind complet nouă. Asumpțiile sunt prescurtări mentale care ne ajută să economisim timp și energie, astfel încât să ne putem mișca prin viață mai eficient.

Dar asta nu înseamnă că ele funcționează întotdeauna. De exemplu, să presupunem că o ciupercă este inofensivă pentru că seamănă cu una pe care am mai mâncat-o înainte - dar se pare că este o ciupercă mortală, iar acum organele noastre cedează. Sau poate că presupui că persoana de la masa alăturată nu te-ar considera niciodată atrăgător, așa că pierzi șansa de a intra în contact cu ea, deși te-a văzut ca pe un tip foarte sexy și ca fiind exact genul ei.

Consecințele presupunerilor nu se văd doar în comediile romantice; ele sunt otrăvitoare în relațiile noastre din viața reală - chiar și cu persoanele cu care suntem cel mai familiarizați. De exemplu, ne cunoaștem prietenul sau partenerul de ani de zile, așa că trecem pe pilot automat, presupunând că știm totul despre el. Acest lucru duce la faptul că se simt nevăzuți și nedoriți, pentru că nu le mai pui întrebări despre felul în care au fost crescuți, credințele, valorile sau experiențele lor de viață. Atunci s-ar putea ca ei să plece în căutarea acelui sentiment la altcineva sau altundeva.

Ideea nu este de a ignora cu totul asumpțiile. Scopul este de a crea obiceiul de a-ți observa presupunerile și de a le testa sub presiune pentru a afla dacă sunt corecte. Acest lucru îți va reduce șansele de a face genul de presupuneri false care duc la prejudicii grave, fie că este vorba de moartea cauzată de ciuperci sau de afectarea unei relații. În același timp, îți va permite să te vezi pe tine și pe ceilalți cu mai multă claritate și să faci loc pentru neprevăzut. Două moduri în care putem face asta sunt "Să ne retragem și să reflectăm" și "Să lăsăm "citirea minții" în seama profesorului X".

• "Să ne retragem și să reflectăm"

Deoarece asumpțiile sunt convingeri fără dovezi, o modalitate eficientă de a le desființa este de a colecta pur și simplu dovezi pentru a vedea dacă acestea le dovedesc sau le infirmă. Modul în care faci acest lucru este întâlnindu-te efectiv cu persoanele despre care ai presupuneri, punându-le întrebări și văzând dacă afirmațiile pot fi dovedite. De multe ori, ele nu sunt.

Atunci când vrei să testezi sub presiune acuratețea asumpțiilor pe care le faci despre alte persoane fără a avea ocazia să te angajezi direct cu ele din cauza unor obstacole, cum ar fi distanța, poți face un proces de gândire curios în interior. Faci acest lucru punându-ți întrebări de genul: De unde vine această presupunere? De ce ar putea să nu fie adevărată tot timpul? Care sunt modalitățile prin care aș putea testa sub presiune această presupunere fără să mă întâlnesc cu cineva, cum ar fi prin căutarea online a unor povești care îmi contrazic opiniile?

De asemenea, poți să-ți interoghezi ipotezele, punându-le în balanță cu punctul de vedere opus. Această tehnică este adesea folosită în instanțele de judecată, în discursuri și dezbateri și în coaching-ul de leadership pentru a ajuta oamenii să își dezvolte abilitatea de a argumenta pentru ambele părți, mai degrabă decât pentru cea pe care o doresc. De exemplu, dacă presupui că ești un prieten rău pentru că ai fost ocupat cu obligațiile de familie și de serviciu, încearcă să te gândești la trei momente în care te-ai arătat ca un prieten bun în ultima lună. De cele mai multe ori, vei descoperi că presupunerile tale nu sunt bine întemeiate și poți face puțin mai mult loc în mintea ta pentru o perspectivă mai nuanțată a ceea ce este de fapt adevărat.

• "Să lăsăm "citirea minții" în seama profesorului X".

Deși este adevărat că putem dezvolta " acuratețe empatică" - abilitatea de a interpreta cuvintele, emoțiile și limbajul corporal al unei alte persoane - oamenii nu sunt capabili să citească gândurile celorlalți ca Profesorul X din X- Men. De fapt, citirea minții noastre este adesea atât de defectuoasă încât modul în care presupunem că ceilalți vorbesc, simt sau gândesc despre noi este probabil să fie eronat cu un ordin de mărime; cercetările au descoperit că noi credem că oamenii din alte grupuri ne displac de două ori mai mult decât în realitate. Cu alte cuvinte, credem că ceilalți ne văd într-o lumină mult mai proastă decât o fac în realitate - iar știința susține acest lucru. Cercetătoarea Samantha Moore-Berg studiază ceea ce ne imaginăm că gândesc ceilalți despre noi, ceea ce în lumea academică se numește "metapercepții".

O percepție este: Prietenul meu crede că am fost un nemernic aseară, pentru că l-am întrebat, iar el mi-a spus acest lucru într-un mesaj în dimineața următoare. În timp ce o metapercepție este: presupun că prietena mea crede că sunt un nemernic pentru că am lipsit de la concertul ei foarte important, chiar dacă ea nu mi-a confirmat această convingere. (În realitate: a fost dezamăgită și tristă, dar nu a crezut că sunt un nemernic).

Atunci când presupunem că știm ce cred sau ce simt alții despre noi, tragem o concluzie declarativă care ne închide curiozitatea. Deoarece aceste presupuneri despre modul în care ne percep ceilalți sunt adesea mai negative decât realitatea, această linie de gândire poate avea un impact asupra încrederii în sine și asupra relațiilor noastre.

• Încearcă asta:

1. Identifică metapercepția negativă: Cred că soacra mea consideră că sunt incompetent și leneș, deoarece mă lupt cu șomajul.

2. Reamintește-ți că este probabil ca acest lucru să fie inexact sau exagerat (pentru că... știința). Și că, chiar dacă o metapercepție negativă este adevărată, ea este adevărată pentru moment, nu pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, soacra ta și-ar putea schimba percepția despre tine în viitor.

3. Reasigură-te că este doar un singur mod în care te vede. Dacă ea chiar crede că ești leneș, s-ar putea să creadă și că ești plin de compasiune și amuzant. Ajută-te să faci loc în mintea ta, echilibrând metapercepțiile negative cu altele mai pozitive care ar putea exista simultan.

Dacă vrei să renunți la 'roțile de antrenament' (îți amintești de când ai învățat să mergi pe bicicletă?) și să faci ceva cu adevărat îndrăzneț, du-te la soacra ta și începe o conversație. Intră ușor într-o discuție despre metapercepțiile tale, folosind un limbaj simplu, cum ar fi: "Am citit această carte care vorbește despre cum exagerăm ceea ce cred alții despre noi, de obicei într-un mod negativ. Știu că m-am luptat cu șomajul și am în minte toate aceste povești despre ce cred alții despre mine. Am vrut să știu ce părere ai despre lupta mea cu găsirea unui loc de muncă. Ai fi dispusă să îmi împărtășești?"

Nu uitați că, uneori, oamenii nu sunt pregătiți să vorbească despre percepțiile pe care le au despre tine. S-ar putea să le fie jenă de gândurile lor, să presupună că nu poți face față adevărului sau să nu se simtă în stare să împărtășească. S-ar putea să vă loviți de câteva obstacole. În timp ce ei pot răspunde la solicitarea ta într-un mod politicos, s-ar putea să sesizezi că încă mai există ceva ascuns în spate - sau că lipsește cu totul contextul. Chiar dacă acest lucru este adevărat, nu-i forțați. Doar pentru că ești gata să auzi percepțiile lor despre tine nu înseamnă că sunt dispuși să le împărtășească.

B: ADIO BIAS

Biasurile (sau prejudecățile) și presupunerile sunt ambele judecăți, absente de curiozitate, și se alimentează reciproc. Biasurile conțin o colecție de presupuneri și influențează modul în care ne simțim sau acționăm unii față de alții, adesea într-un mod negativ. Spre deosebire de presupuneri, biasurile sunt atât de automate și înrădăcinate încât pot fi greu de recunoscut, iar acest lucru le face mult mai greu de contestat. De exemplu, o presupunere ar fi să vezi pe cineva care pare să aibă trăsături faciale japoneze și să presupui că este din Japonia. Un bias sau o prejudecată, ar fi să vezi pe cineva cu trăsături faciale japoneze și să îți imaginezi că este supus, timid, feminin și ascultător. Multe dintre prejudecățile noastre sunt adânc înrădăcinate din copilărie, de la modul în care suntem crescuți în familiile noastre până la culturile în care suntem crescuți. Deoarece aceste prejudecăți se dezvoltă de la o vârstă fragedă și sunt întărite pe tot parcursul vieții noastre, munca de a le schimba necesită un efort enorm. Detașarea este o călătorie care durează toată viața.

Există două tipuri de prejudecăți sau biasuri: conștiente și inconștiente. Prejudecata conștientă este atunci când există la unele persoane anumite preferințe față de alte persoane, preferințe de care sunt conștienți, cum ar fi un comportament homofob. Lipsirea de putere a femeilor la locul de muncă este un alt exemplu de prejudecată sau bias conștient. Dacă citiți această carte, este puțin probabil să perpetuați prejudecățile conștiente. Cu toții, însă, avem prejudecăți inconștiente, care sunt mai puțin evidente și mai insidioase.

Prejudecățile inconștiente ne afectează contactul vizual, postura corpului și alte forme de comunicare nonverbală, care sunt adesea percepute de cei cu care interacționăm și care îi pot face să se simtă inconfortabil, să se simtă tulburați sau să se simtă nedreptățiți.

De exemplu, cineva intră în sala de ședințe de la biroul unui potențial client. Sunt două persoane care stau acolo, un bărbat mai în vârstă și o femeie mult mai tânără. Această persoană presupune că femeia mai tânără este începătoare - pentru că este femeie și mai tânără - așa că vorbește doar cu bărbatul mai în vârstă, spunându-i cât de încântați sunt de posibilitatea de a lucra împreună. Această persoană nu își dă seama că o respinge pe femeie decât după câteva minute, când aceasta se prezintă ca fiind un director al companiei și explică faptul că bărbatul este asistentul ei. În acest scenariu, persoana care a intrat în sala de ședință avea două prejudecăți inconștiente: una legată de faptul că tânăra femeie este o angajată începătoare, iar cealaltă că numai cei cu putere merită atenție. Probabil realizați ca tipul a pierdut licitația din cauza prejudecăților.

Chiar și aceia dintre noi care sunt categoric împotriva rasismului, a discriminării pe criterii de vârstă sau handicap, a sexismului, a homofobiei, a transfobiei sau a altor forme de ură - au totuși prejudecăți inconștiente care trebuie întrerupte și provocate în mod continuu. Eliminarea prejudecăților este o muncă dificilă. S-au scris cărți întregi pe această temă și există, de asemenea, o mulțime de cercetări în care puteți săpa, inclusiv studii care arată că exercițiile de mindfulness - cum ar fi concentrarea intensă asupra respirației - ne pot ajuta să ne provocăm prejudecățile inconștiente.

C: ANULAȚI CULTURA CERTITUDINII

Există un principiu Jainist numit anekantavada, care înseamnă, în linii mari, "a trăi în poate". Este ideea că nimic nu este cu adevărat sigur sau fix. Lucrurile sunt în schimbare și emergente, iar cunoștințele noastre sunt limitate. Un atașament față de certitudine este considerat o formă de aroganță.

Creierul uman este un sistem de predicție a viitorului care dorește în mod natural să evite ambiguitatea și amenințările necunoscutului. Îl puteți învinovăți? Incertitudinea se simte groaznic pentru creiere, provocând tot felul de frici, îngrijorări și anxietate. Certitudinea, pe de altă parte, ne oferă iluzia de siguranță atunci când trecem prin schimbări sau rupturi în viața noastră. Ne mutăm departe de un oraș pe care îl iubim și ne spunem: "Mă voi întoarce la câteva luni pentru a rămâne conectat la acest loc". Obținem un nou loc de muncă și ne gândim, "Ăsta va fi mult mai bun decât ultimul". Acest lucru ne dă un sentiment de pace și stinge sentimentele pe care le aduce incertitudinea, cum ar fi disconfortul și anxietatea.

În timp ce cei mai mulți dintre noi nu fac decât să respingă incertitudinea, asociind-o cu termeni negativi precum neliniște și haos, uităm că ea este, de asemenea, locul de naștere al schimbării și al creșterii. Atunci când trăim în "poate", invităm posibilitățile. Friedrich Nietzsche a avut o replică minunată care vorbește despre acest lucru: "Trebuie să ai haos în propria persoană pentru a da naștere unei stele dansatoare." Joseph Campbell avea o alta, care spune: "Trebuie să fim dispuși să scăpăm de viața pe care am planificat-o, pentru a avea viața care ne așteaptă." Ceea ce vor să spună este că vei începe să trăiești cu adevărat doar dacă îți asumi riscul de a renunța la ceea ce consideri sigur. Sau, în cuvintele rapperului Drake: YOLO.

Pentru a evita sentimentele și disconfortul care apar în momentele de incertitudine, unii oameni se angajează în ceea ce psihologul și autoarea Elaine Fox numește "comportamente de siguranță". Acestea seamănă cu întocmirea de liste, pregătirea excesivă, căutarea constantă de reasigurări din partea celorlalți sau micromanagementul copiilor sau al angajaților lor. De exemplu, s-ar putea să obțineți o listă cu cine vine la o petrecere înainte de a merge, să citiți meniurile mai multor restaurante înainte de a alege unul sau să verificați de trei ori programul de zbor în drum spre aeroport. Cei care au un prag de toleranță scăzut la incertitudine sunt, de obicei, persoane îngrijorate care trăiesc cu anxietate, așa că aceste comportamente de siguranță le oferă un sentiment de control și siguranță în fața unor circumstanțe imprevizibile.

Aceste comportamente de siguranță sunt pe deplin de înțeles și nu sunt neapărat toate rele; de exemplu, ați putea să previzualizați meniurile de la mai multe restaurante pentru a vă asigura că există opțiuni fără gluten, din necesitate. Dar, alteori, ele pot fi debilitante.

Certitudinea ne împiedică curiozitatea, pentru că ne împiedică să facem loc în mintea noastră. Ne spune că nu ar trebui să ne deranjăm să căutăm sau să învățăm lucruri noi, pentru că avem convingerea fermă că ceva este și va fi întotdeauna adevărat - deci ce rost are? Atunci când crezi că o situație sau o persoană va fi întotdeauna într-un anumit fel, nu le pui la îndoială și nu rămâi deschis la schimbarea lor. Acest lucru poate duce cu ușurință la stagnare și apatie. Dacă sunteți sigur că veți ajunge să vă certați la viitoarea reuniune de familie, nu încercați să găsiți modalități de a evita ca acest lucru să se întâmple - sau decideți să nu participați deloc. Dacă ești sigur că știi totul despre soțul/soția ta, nu există nicio motivație pentru a pune întrebări sau pentru a explora modul în care el/ea evoluează.

Certitudinea spune, de asemenea, "Am dreptate și, prin urmare, nu sunt interesat să iau în considerare alte opinii". Din punct de vedere social, ne poate face să părem încrezuți, deoarece le transmite celorlalți că știm mult mai multe decât ei. De asemenea, ne face să fim mai puțin empatici. Atunci când credem că cineva simte într-un anumit fel, nu ne interesează să îi cerem să elaboreze experiențele sale.

Certitudinea poate crea, de asemenea, o profeție care se autoîmplinește și care afectează rezultatele vieții tale. Când ești sigur că nu te vei mai îndrăgosti niciodată, ajungi să respingi orice cerere romantică - chiar dacă unul dintre ei ar fi fost de fapt un partener și un amant incredibil pentru tine. Dacă suntem siguri că nu suntem demni de locul de muncă pe care îl ocupăm, putem experimenta sindromul impostorului și putem ajunge să ne autosabotăm. În ambele situații, aplecarea spre curiozitate și renunțarea la certitudini ar fi putut duce la posibilități noi și interesante.

În ultimii ani, cercetătorii au explorat natura și beneficiile unui concept numit "smerenie intelectuală" - definit cel mai simplu ca fiind "gradul în care oamenii recunosc faptul că convingerile lor ar putea fi greșite". Cercetătorii au descoperit că atunci când cineva recunoaște că greșește, este văzut ca fiind mai sociabil și mai prietenos - și rareori este văzut ca fiind mai puțin competent. Acest lucru înseamnă că o modalitate de a te detașa de certitudini este să devii un "om care recunoaște" - să declari cu voce tare și cu mândrie lumii: "M-am înșelat!" Chiar și cu cei pe care îi supervizați sau cu cei pe care îi iubiți, vor exista o mulțime de momente în care nu veți avea dreptate. Devastator, știu. Dar acest lucru ar trebui îmbrățișat și reformulat ca un lucru bun care îi ajută pe ceilalți să ne perceapă într-o lumină mai pozitivă.

Cei care recunosc tind să fie curioși în a cere sfatul altora și au o perspectivă mai onestă atât asupra punctelor lor forte, cât și a celor slabe - două caracteristici ale umilinței. Indiferent dacă preferința ta este mai degrabă Kendrick Lamar ("fii umil, stai jos") sau Sfântul Augustin (primul, al doilea și al treilea sfat de viață: smerenia), liderii culturali și filosofii trâmbițează în mod regulat importanța acestei practici, și pe bună dreptate. O constatare uimitoare a unui studiu din 2016 din Journal of Positive Psychology a constatat că smerenia intelectuală a fost asociată negativ cu depresia și anxietatea și pozitiv cu fericirea și satisfacția generală a vieții.

Există trei principii pentru a deveni un om care "recunoaște":

1. "Spune-mi mai multe"

Atunci când cineva îți spune că greșești, în loc să sari imediat în defensivă, fii curios să afli de ce îți spune asta. Răspundeți cu "Spune-mi mai multe" și ascultați ce au de spus. Nu numai că acest lucru vă face mai receptiv la feedback și la gândurile celeilalte persoane, dar are și potențialul de a extinde modul în care gândiți despre un subiect sau o problemă. Obișnuindu-vă să spuneți "Spune-mi mai multe" atunci când cineva spune că greșiți, deveniți mai curios și mai puțin combativ cu privire la opiniile celorlalți, punându-vă în același timp la încercare propriul sentiment de certitudine.

2. Acordați prioritate învățării și creșterii

Dacă încadrăm faptul că avem dreptate ca fiind un câștig, atunci ne va fi mai greu să recunoaștem - pentru că puțini sunt cei cărora le place să piardă. De aceea, este util să reîncadrăm învățarea ca fiind un câștig. În acest fel, vă orientați viața spre învățare, mai degrabă decât spre a număra momentele în care ați avut dreptate sau ați greșit.

Cheia este să vă reamintiți că, deși comportamentul a fost greșit, îl puteți schimba în viitor - și doar pentru că recunoașteți că ați greșit nu înseamnă că spuneți că sunteți o persoană rea. Este ca vorba aia: "Vrei să ai dreptate sau vrei să fii fericit/ă?".

3. Amintește-ți că oamenii sunt conectați pentru a ierta

Este util să ne amintim că, atunci când recunoaștem că am greșit, nu numai că vom fi văzuți ca fiind mai puternici și mai prietenoși, dar este foarte probabil să fim și iertați pentru fărădelegile noastre. Un studiu realizat de psihologul Molly Crockett a dezvăluit că oamenii au o predispoziție de bază spre a-i ierta pe ceilalți, chiar și pe străini; poate pentru că alternativa este să stricăm o relație și să pierdem beneficiile pe care aceasta ni le-ar fi putut aduce mai târziu. Oricare ar fi motivul, admiterea unei greșeli are mai mult potențial de a păstra sau repara o relație decât să nu o faci.